2020
- 31 decembrie, Vecernie cu Litie, Te Deum
- 30 decembrie 2020 -7 ianuarie 2021-Sfințirea caselor cu Agiasma Mare; Și anul acesta, răspunzând solicitărilor dumneavoastră, credincioșii noștri, vom umbla cu Botezul sau sfințirea caselor după programul afișat mai jos, respectând măsurile impuse de autorități și protejându-ne unii pe ceilalți. Astfel, preotul și cântărețul vor purta mască și se va respecta distanța fizică. Sfințirea caselor credincioșilor este o lucrare a Bisericii cu o dublă semnificație: sacramentală, pentru că sunt sfințiți credincioșii la ei acasă, și pastorală, pentru că preotul are ocazia să-și cunoască întreaga parohie. Apa sfințită, vehicul purtător de har, devine sursă de sfințenie a caselor și a credincioșilor, a întregii creații. Agheasma Mare se dăruiește spre curățirea și sfințirea sufletului și a trupului, spre alungarea puterilor celor potrivnice și spre sănătate. Cu prețuire și urări de sănătate în Noul An, Pr. Cornel Coprean și Pr. Ciprian Taloș. Programul sfințirii caselor: Miercuri, 30 decembrie 2020 – Str. Lăcrimioarelor (orele 11.00-14.00), Str. Alverna (15.00-20.00); Sâmbătă, 2 ianuarie 2021 – Str. Brâncuși – dreapta – nr. 162, 166, 172, 180, 182 (orele 10.00-12.00), Str. Brâncuși – dreapta – nr.184, 186, 188, 190, 192, 194 (12.00-14.00), Str. Brâncuși – dreapta – nr.196, 198, 200, 202, 208 (orele 15.00-18.00), Str. Arieșului, Fagului, Nucului, Horticultorilor (orele 18.00-20.00); Duminică, 3 ianuarie 2021 – Str. Rășinari (orele 13.00-17.00), Str. Bușteni (17.00-20.00); Luni, 4 ianuarie – Str. Padiș (nr. 1, 3, 5, 7, 9), Str. Azuga (nr. 1, 3, 5, 7, 9)- orele 10.00-15.00; Str. Padiș– nr.2, 4-6, 8), Str. Azuga – nr.2, 4-6, 9 (orele 16.00-18.00); Str. Rebreanu (18.00-20.00); Marți, 5 ianuarie 2021 – Str. Albac– dreapta și stânga (orele 10.00-15.00); Str. Brâncoveanu, Ana Ipătescu, Căpșunilor ( orele 16.00-20.00); Miercuri, 6 ianuarie 2021 – Str. Brâncuși -stânga (13.00-16.00); Str. Albini (orele 16.00-20.00); Joi, 7 ianuarie 2021 – Case – la solicitare (orele 13.00-20.00);
- Sămbătă, 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, Sfânta Litrughie, iar la priceană, a susținut un mic concert de colinde corul parohiei, condus de dna preoteasă Petronela Taloș;
- vineri, 25 decembrie, Nașterea Domnului, hramul parohiei noastre sărbătorit prin Sfânta Liturghie, miniconcert de colinde susținut de corul de copii al parohiei (condus de Maria Taloș); după Sfânta Liturghie, credincioșii au primit în dar ultimul număr al Foii ,,Troița”, o iconiță, iar pentru cei mici a venit Moș Crăciun;
- duminică, 20 decembrie, la finalul Sfintei Liturghii, expoziție de decorațiuni de Crăciun, cu vânzare pentru a veni sprijinul copiilor cu sindromul Down de la Centrul Rezidențial Raluca (acestea au fost realizate de copii);
- 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, 100 pachete cu dulciuri dăruite după Sfânta Liturghie copiilor prezenți la biserică;
- 2 decembrie, activitate caritabilă: 50 de pachete dăruite copiilor de la Așezământul ,,Sfântul Onufrie” Florești:
- septembrie-decembrie, pachete de alimnete pentru credincioșii din parohie care primesc sprijin în fiecare lună prin implicarea enoriașilor;
- 26 septembrie, pelerinaj Mănăstirile Piatra Craiului, Izbuc, Țebea și Măn. Lupșa;
- 6 septembrie, hramul de toamnă al bisericii: s-a săvârșit Sfânta Liturghie în sobor de preoți; cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele Liviu Vidican Manci, iar pentru a marca această frumoasă sărbătoare a comunității parohiei, credincioșii majoritatea îmbrăcați în costume populare și ii, au primit în dar colăcei, iconițe și Foaia parohiei ,,Troița”.
- 22 august, pelerinaj la mănăstirile din Țara Făgărașului: Mănăstirea Cârțișoara, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgărașului, Mănăstirea Făget;
- 15 august, Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Liturghie;
- 14 august, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, s-a săvârșit Vecernia cu Litie și Prohodul Adormirii Maicii Domnului cu înconjurarea Bisericii.
- 09 august, Sfânta Liturghie arhierescă la care a slujit PS Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un frumos sobor de peoți;
- 24 iulie, pelerinaj la mănăstirile din Maramureș: Mănăstirile Dealu Mare, Rohița, Rohia, Cășiel;
- 07 iunie 2020, praznicul Rusaliilor, Sfânta Liturghie, cu un sobor frumos de preoți, sfințirea apei, a spicelor; distribuirea lor credincioșilor prezenți și a Foii ,,Troița”;
- mai- pachete cu alimente pentru credincioșii cu probleme din parohie;
- 19 aprilie 2020, Sfintele Paști; pachete cu alimente pentru familiile nevoiașe din parohie;
- 26 februarie, Parohia Ortodoxă Română ”Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, preot paroh Cornel Coprean, a fost gazda unei noi întâlniri cu elevii Școlii ,,Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca în cadrul Parteneriatului educațional încheiat între cele două instituții în anul școlar 2019-2020. Ca în fiecare an, și de această dată, elevii clasei a IV-a A, însoțiți de dna Daniela Necula, profesor de religie și de dna învățătoare Cecilia Pașca, au marcat Lăsatul Secului pentru Postul Sfintelor Paști printr-o activitate interdisciplinară, numită ,,Atelier de imagini religioase”. Elevii au fost primiți de părintele Cornel Coprean și au purtat un dialog de suflet cu privire la Post, având în vedere perioada pregătitoare de intrare în Postul Sfintelor Paști în care ne aflăm . Înainte de a-i invita la agapă, pentru a-i învăța pe copii că orice formă de slujire cu iubire și smerenie a lui Dumnezeu este bine primită de Acesta, părintele le-a vorbit despre viața Sfântului Eufrosin Bucătarul care slujea la mănăstire, la bucătărie ,,nu ca oamenilor, ci ca lui Dumnezeu”; prin post, rugăciune și răbdare s-a învrednicit de a sălășlui în Rai încă din viața pământească. A urmat a doua parte a întâlnirii în Biblioteca parohiei unde copiii au fost îndemnați de dna prof. Daniela Necula să-și aleagă imagini religioase din biserică sau din cărțile prezentate (motive florale, pecetea de pe prescură, o fântănă, chipul Maicii Domnului, Porumbelul-Duhul Sfânt) pe care ar dori ei să le așeze pe coperta unei cărți religioase, urmând ca în ora de religie, la școală, să realizeze desenul cerut Au avut loc discuții pe această temă și a urmat o agapă în sala de la demisol, agapă pregătită de credincioase din parohie.
- 23 februarie-1 martie-Expoziție de mărțișoare cu vânzare realizate de copiii de la Cercul de pictură al bisericii împreună cu coordonatoarele; sărbătorirea credincioșilor născuți în februarie;
- 22 februarie, Moșii de iarnă;
- 8-15 februarie, pelerinaj Israel;
- 31 ianuarie, sărbătorirea credincioasei noastre, Ana Tripon, care a împlinit 92 de ani.
- 26 ianuarie, Sfânta Liturghie săvărșită de părintele protosinghel Simeon Pintea de la Catedrala Mitropolitană, cu participarea părintelui protopop Alexandru Ciui și a unui frumos sobor de preoți, după care, a avut loc instalarea noului preot paroh al parohiei, Cornel Gheorghe Coprean.
- 19 ianuarie, după Sfânta Liturghie, sărbătorirea credincioșilor cu succese deosebite în anul 2019; sărbătorirea dnei Irina Popină la 91 de ani;
- 12 ianuarie, după Sfânta Liturghie, sărbătorirea familiilor cununate anul trecut în biserica noastră; sărbătorirea dlui Ioan Stitea care astăzi a împlinit 96 de ani; preoții și credincioșii și-au luat rămas bun de la cântărețul nostru, Bogdan Durnea, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă.
- 5 ianuarie 2020, Ianuarie, ,,Luna credincioșilor” a început cu sărbătorirea familiilor care au împlinit 50 de căsătorie anul trecut.