2024
- 31 decembrie, slujba la trecerea dintre ani.
- 25 – 27 decembrie: expoziție cu icoanele realizate de către copii la Cercul de pictură al parohiei, sub îndrumarea doamnei Georgeta Plăcintar;
- 25 decembrie, de sărbătoarea hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți din care au făcut parte pr. Cornel Coprean, pr. Ciprian Taloș și pr. Gheorghe Ghiț, fost preot al parohiei; s-a dat citire Pastoralei la Nașterea Domnului adresată de IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei clerului și credincioșilor din Eparhia clujeană. La finalul Sfintei Liturghii corul parohial, condus de prof. Petronela Taloș, a oferit în dar un micro-concert de colinde. Credincioșii au primit foaia parohială Troița, iconițe și fructe, iar copiii s-au bucurat de darurile lăsate sub pom de Moș Crăciun;
- 22 decembrie, biserica noastră a răsunat de glasul îngeresc al copiilor noștri care au vestit Nașterea Domnului Iisus Hristos, transpunând pe toți cei prezenți, preoți, credincioși și mai ales părinți, într-o atmosferă de bucurie și emoție specifică acestei perioade a Crăciunului;
- 19 decembrie, Vestea bună a Nașterii Domnului ne-a fost adusă prin colind de elevii de la Școala Gimnazială Constantin Brâncuși, însoțiți de învățătoarele lor;
- 15 decembrie, interpreta de muzică populară Maria Marcu, credincioasa parohiei noastre, a vestit în biserica noastră Nașterea Domnului Hristos, prin colindul bun și sfânt;
- 13 decembrie, colindători de la Grădinița Lumea copiilor, însoțiți de educatoarele lor, au vestit Nașterea Pruncului Sfânt în biserica noastră;
- 11 decembrie, familiile însoțite de pr. Cornel Coprean au reprezentat comunitatea noastră la Întâlnirea tinerelor familii cununate în anul 2024 în Cluj-Napoca cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei;
- 8 decembrie, răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de câțiva dintre membrii fostului grup Anastasis, care au adus și vestea Nașterii Domnului prin colindul străbun, sub bagheta dirijorală a pr. Ciprian Taloș;
- 5 decembrie, împodobirea bradului de Crăciun;
- 1 decembrie, Sfânta Liturghie și Te-Deum de Ziua Națională a României;
- 17 noiembrie, sărbătorirea credincioșilor din luna noiembrie;
- 2 noiembrie, Moșii de toamnă, pomenirea celor adormiți;
- 19-20 octombrie, pelerinaj în Moldova (Mănăstirile Sf. Ilie Toplița, Petru Vodă, Sihăstria, Secu, Neamț, Trei Ierarhi Iași, Pîngărați, Catedrala Mitropolitană cu moaștele Sfintei Parascheva, Cheile Bicazului și Lacul Roșu);
- 29 septembrie, sărbătorirea credincioșilor din luna septembrie;
- 9 septembrie, la deschiderea anului școlar de la Școala „Constantin Brâncuși” a participat pr. Ciprian Taloș;
- 8 septembrie, sărbătoarea fiilor parohiei, Sfânta Liturghie la care a slujit un frumos sobor de preoți; cuvântul de învățătură fiind rostit de pr. Sergiu Bălaj, fiu al comunității; slujba parastasului pentru pr. Dorel, pr. Iulian și pentru toți credincioșii parohiei mutați în veșnicie. Credincioșii prezenți în număr mare au primit produse de panificație (trigoane și covrigi sărați), vin, suc și au primit foaia parohială „Troița”;
- 2 – 7 septembrie, pelerinaj în Dobrogea – croazieră în Delta Dunării și Castelul reginei Maria de la Balcic (Bulgaria);
- 30 august – 1 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului de la Bistrița, unde au participat și tineri din parohia noastră;
- 15 august, Sfânta Liturghie, Adormirea Maicii Domnului;
- 1 – 14 august, Postul Adormirii Maicii Domnului cu cateheze și Paraclisul Maicii Domnului la Vecernie;
- 23 iunie, Rusaliile, Sfânta Liturghie, sfințirea spicelor, distribuirea foii parohiale „Troița”; la ora 17.00, Vecernia Plecării genunchilor, Procesiunea de Rusalii, din fața Catedralei Mitropolitane Cluj-Napoca;
- 22 iunie, Parastas de obște pentru cei adormiți, Moșii de vară;
- 8 iunie, evenimentul muzical Cântările cerului, ediția a II-a, organizat de fundația Agape, cu participarea copiilor din corul parohiei; au fost strânse fonduri pentru construirea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor” din localitatea clujeană Sânnicoară, un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului;
- 1 iunie, după Sfânta Liturghie, în curtea bisericii, copiii au fost sărbătoriți cu prilejul Zilei Internațională a Copilului, fiind serviți cu tort, realizat de doamna Felicia Rădulescu;
- 12 mai, Concert pascal caritabil (Grupul Synavlia);
- 6 mai, a doua zi de Sfintele Paști, Sfânta Liturghie, în sobor de preoți (pr. Nicolae Buda, pr. Valentin Bochiș, pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș);
- 5 mai, ora 24.00, Slujba Învierii, distribuirea Sfintelor Paști; ora 10.00 Liturghia Pascală, în sobor de preoți (pr. Ioan Suciu, pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș); familiile Mureșan Simion și Maria, Rus Aurel și Simona Cosmina, Turcu Darius și Andreea Nicoleta și fam. Boca Anuța au donat două veșminte preoțești; distribuirea foii parohiale „Troița”;
- 3 mai, Vinerea Mare: Denia Prohodului Domnului;
- 2 mai, Joia Mare: sfințirea Sfintelor Paști, tăierea pâinii pentru Sfintele Paști, Denia celor 12 Evanghelii;
- 28 aprilie, Sfânta Liturghie, Duminica Floriilor; corul de copii al parohiei, coordonat de dna prof. Petronela Taloș, a susținut un recital de pricesne;
- 14 aprilie, la Sfânta Liturghie a slujit pr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane Cluj-Napoca, împreună cu un sobor de preoți;
- 25 martie, Concert de pricesne și muzică religioasă „Tradiții clujene de Buna Vestire”, Casa de cultură a Studenților, cu participarea IPS Andrei, invitați: Corala Armonia, corul de copii al parohiei noastre etc.;
- 11 februarie, darea de seamă și distribuirea foii parohiale „Troița”;
- 28 ianuarie, Luna credincioșilor, după Sfânta Liturghie, lansare de carte, autor, Marius Balo, “Păturica roz”; sărbătorirea credincioșilor născuți în luna ianuarie;
- 21 ianuarie, Luna credincioșilor, după Sfânta Liturghie, sărbătorirea elevilor cu succese deosebite în anul 2022 (concursuri școlare, concursuri sportive, etc.);
- 14 ianuarie, Luna credincioșilor, după Sfânta Liturghie, sărbătorirea familiilor care au împlinit anul trecut 50/25 de ani de căsătorie și sărbătorirea familiilor cununate anul trecut în biserica noastră;
- 6 ianuarie, Botezul Domnului: Sfânta Liturghie, Sfințirea cea mare a apei;