2025
- 9 septembrie, slujba de Te-Deum la început de an școlar săvârșită de către IPS Andrei în Catedrala Mitropolitană, la care a participat pr. cons. Cornel Coprean;
- 8 septembrie, la deschiderea anului școlar de la Școala „Constantin Brâncuși” a participat pr. Cornel Coprean;
- 7 septembrie, hirotonia și instalarea Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, la care a participat pr. Cornel Coprean, în calitate de consilier cultural;
- 15 august, Sfânta Liturghie, Adormirea Maicii Domnului;
- 14 august, Prohodul Maicii Domnului;
- 1 – 15 august, Postul Adormirii Maicii Domnului cu cateheze și Paraclisul Maicii Domnului la Vecernie;
- 30 iunie – 8 iulie, Pelerinaj circuit în Serbia, Muntenegru, Croația, Ungaria, Bosnia și Herțegovina;
- 12 iunie, Concursul „Micul Onufrie”, cu tema „Biblia călătorește și la Biserică se oprește”, la care au participat elevii clasei a II-a A de la Școala „Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca (înv. Dorina Bonda, prof. de religie Daniela Necula). Elevii și-au ales un personaj religios pe care l-au interpretat, iar pr. Cornel Coprean le-a vorbit despre viața Sfântului Onufrie; apoi toți elevii au primit anafură și au participat la o mică agapă;
- 12 iunie, festivitatea de premiere a elevilor de la Școala Gimnazială Constantin Brâncuși; rugăciune la final de an rostită de pr. Cornel Coprean;
- 8 iunie, Rusaliile, Sfânta Liturghie, sfințirea spicelor, distribuirea foii parohiale „Troița”; la ora 17.00, Vecernia Plecării genunchilor, Procesiunea de Rusalii, din fața Catedralei Mitropolitane Cluj-Napoca;
- 7 iunie, Parastas de obște pentru cei adormiți, Moșii de vară;
- 1 iunie, la finalul Sfintei Liturghii, în curtea bisericii, sărbătorirea copiilor cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, activități și tort, realizat de doamna Felicia Rădulescu;
- 29 mai, Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, parastas pentru eroii români;
- 25 mai, la Sfânta Liturghie a slujit pr. arhid. Ionuț Boancheș, slujitor al Catedralei din Constanța și membru al Coralei Armonia, împreună cu un sobor de preoți;
- 21 aprilie, a doua zi de Sfintele Paști, Sfânta Liturghie, în sobor de preoți;
- 20 aprilie, Slujba Învierii, distribuirea Sfintelor Paști; ora 10.00 Liturghia Pascală, în sobor de preoți; familiile Salanța Leontina, Salanța Gligor și Simona, Salanța Sergiu și Paula, Salanța Vasile și Erica au donat Sfintele Paști; distribuirea foii parohiale „Troița”;
- 18 aprilie, Vinerea Mare: Denia Prohodului Domnului;
- 17 aprilie, Joia Mare: sfințirea Sfintelor Paști, tăierea pâinii pentru Sfintele Paști, Denia celor 12 Evanghelii;
- 13 aprilie, Sfânta Liturghie, Duminica Floriilor; corul de copii al parohiei, coordonat de dna prof. Petronela Taloș, a susținut un recital de pricesne;
- 6 aprilie, întronizarea PS Benedict în demnitatea de Episcop al Sălajului la care a participat pr. Cornel Coprean, în calitate de consilier cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului;
- 3 aprilie, Taina Sfântului Maslu în parohia Sf. Mina, cu participarea pr. Cornel Coprean;
- 26 martie, Taina Sfântului Maslu în parohia Sf. Dumitru cel Nou, cu participarea pr. Ciprian Taloș;
- 25 martie, Praznicul Bunei Vestiri, la Catedrala Mitropolitană – proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj, în sobor de ierarhi, preoți și diaconi;
- 23 martie, Concert de pricesne și muzică religioasă „Tradiții clujene de Buna Vestire”, Casa de cultură a Studenților, cu participarea IPS Andrei, invitați: Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, Corul de cameră Psalmodia Transylvanica, corul de copii al parohiei noastre etc.;
- 22 martie, pelerinaj în Țara Hațegului și la Mănăstirea Prislop;
- 21 martie, Taina Sfântului Maslu săvârșită în parohia noastră cu participarea preoților din parohiile învecinate, cuvântul de învățătura a fost rostit de către pr. Sorin Marciuc;
- 9 martie, Taina Sfântului Maslu în parohia Sf. Iustin Martirul și Filozoful cu participarea preoților parohiei, pr. Cornel Coprean și pr. Ciprian Taloș, predică pr. Popa Iliuță;
- 8 martie, doamnele și domnișoarele care au trecut pragul bisericii noastre au primit dimineața după Sfânta Liturghie, în cursul zilei și seara câte o floare, simbol al iubirii și recunoștinței;
- 2 martie, Atelier și târg de mărțișoare cu scop caritabil;
- 2 februarie, Luna credincioșilor, familiile ce au botezat în biserica noastră; Ziua Internațională a Tineretului Ortodox – rugăciune la Sfânta Liturghie;
- 26 ianuarie, Luna credincioșilor, după Sfânta Liturghie, sărbătorirea elevilor cu succese deosebite în anul 2024 (concursuri școlare, concursuri sportive, etc.); sărbătorirea credincioșilor născuți în luna ianuarie;
- 19 ianuarie, Luna credincioșilor, după Sfânta Liturghie, sărbătorirea familiilor care au împlinit anul trecut 50/25 de ani de căsătorie și sărbătorirea familiilor cununate anul trecut în biserica noastră;
- 12 ianuarie, Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de PS Benedict Bistrițeanul, înconjurat de un frumos sobor de preoți, în prezența unui număr mare de credincioși; parastasul la 1 an de zile după prof. dr. Nicolae Miu;
- 6 ianuarie, Botezul Domnului: Sfânta Liturghie, Sfințirea cea mare a apei;